Monica Anisie, despre închiderea școlilor în toată țara. Ministrul Educației lămurește lucrurile!

Monica Anisie, despre închiderea școlilor în toată țara. Ministrul Educației lămurește lucrurile!
Publicat: 19/10/2020, 11:17
Actualizat: 19/10/2020, 11:18

Închiderea școlilor în țară este o decizie stabilită de Comitetele județene/municipale pentru situații de urgență, nicidecum de Ministerul Educației. O spune chiar Monica Anisie, care lămurește definitiv subiectul suspendării activităţilor didactice faţă în faţă.

Astfel, din cele relatate de ministrul Educației, hotărârea suspendării cursurilor școlare aparține Comitetelor judeţene/municipale pentru situaţii de urgenţă, atunci când este vorba despre o decizie locală. În schimb, ministerul se implică doar când este vorba despre o decizie la nivel naţional.

Ce spune Anisie despre suspendarea cursurilor școlare

Această decizie este la Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. În absenţa hotărârii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, unităţile de învăţământ funcţionează în scenariul 2 hibrid aşa cum au funcţionat ca şi până acum.

(…) Pentru suspendarea cursurilor la nivel local Comitetul judeţean, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă decide prin emiterea unei hotărâri suspendarea pentru 14 zile a activităţilor didactice faţă în faţă. (…) Atunci când este vorba despre o decizie locală, comitetele judeţene iau decizie, când este vorba despre o decizie naţională Ministerul Educaţiei emite ordinul pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a explicat Monica Anisie.

Întrebată dacă se vor suspenda cursurile faţă în faţă în Bucureşti de marţi, Monica Anisie a răspuns: „În conformitate cu ceea ce DSP a transmis încă de ieri – şi anume rata incidenţei care a depăşit limita de trei la mia de locuitori, ar trebui Comitetul Municipiului Bucureşti să decidă această suspendare temporară a cursurilor pentru 14 zile”.

Oricum, afirmă ministrul Educației, potrivit structurii anului şcolar, săptămâna viitoare copiii de grădiniţă şi cei din învăţământul primar intră în vacanţă. „După cum se ştie din structura anului şcolar, săptămâna viitoare oricum pentru învăţământul preşcolar şi învăţământul primar era o săptămână de vacanţă. Pentru săptămâna aceasta s-ar desfăşura cursurile în sistem online, nu şi săptămâna viitoare pentru învăţământul preşcolar şi învăţământul primar”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medicul unei femei de 114 ani spune ce am putea face cu toții pentru a...
Cutremurător! Celebrul actor a fost ucis în timp ce a încercat să oprească un jaf
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
O femeie care a ieșit la plimbare la marginea orașului a descoperit o comoară cu...
S-a elucidat misterul OZN-ului de pe pe fundul Mării Baltice. Ce au descoperit savanții: „Am...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Cele mai căutate apartamente de către românii care vor să-și cumpere o locuință. Schimbări pe...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
EXCLUSIV: Cât costă o masă de șase persoane într-un restaurant din Londra. Prețurile sunt la...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
România a pierdut un înger. Marea DOAMNĂ s-a stins. A lăsat în urmă un gol...
3 zodii care trec foarte repede peste despărțire. Își găsesc alt partener imediat
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Apa topită cauzează fracturarea gheții din Antarctica, au descoperit cercetătorii
×